Pizza la tigaie

Postat de Rapid Market

Pizza, preparatul italian pe care l-am adoptat cu toții foarte repede, este unul dintre cele mai consumate feluri de mâncare.

TIMPI DE PREPARARE

  •  Timp de preparare:  min
  •  Timp de gatire:  min
  •  Gata in: 

INGREDIENTE

Pentru blat
  •  3 linguri de iaurt/smântână
  •  9-10 linguri de făină
  •  2-3 ouă
  •  sare
Pentru toppinguri - la alegere
  •  sos de roșii
  •  mezeluri/carne gătită de pui/porc
  •  parmezan, mozzarella
  •  ciuperci, ardei, ceapă, porumb, măsline etc.
  • MOD DE PREPARARE

  • Pizza la tigaie este o soluție la îndemână atunci când vrei să pregătești ceva de mâncare gustos, dar rapid. Trebuie să știi că rețeta este foarte simplă, doar este indicat să respecți pașii de mai jos. Iată cum faci pizza la tigaie:

    Combină, într-un bol, toate ingredientele pentru blat, până obții un aluat moale, chiar lichid și omogen.

    Încinge tigaia, la foc mediu, pune puțin ulei și toarnă aluatul.

    Pune toppingurile alese deasupra (în asta constă frumusețea rețetei, e atât de versatilă încât o poți face mereu diferit, astfel încât să nu te saturi de ea). Poți alege un dressing în funcție de preferințe sau de ce ai în frigider în acel moment. Pune capacul și lasă să se coacă pizza la tigaie, la foc mic spre mediu.

    Când se rumenește pe la margini blatul și cașcavalul e bine topit, dă tigaia de pe foc, feliază pizza cât e ferbinte și asta-i tot!